Annya_Anna Fondator
Numarul mesajelor : 144 Data de inscriere : 24/05/2009 Varsta : 30 Localizare : In my Bedroom!
| Subiect: Limba japoneza - Nihongo. Part I Vin Mai 29, 2009 1:45 am | |
| Japonezii considera ca apartin unui regat solar, deoarece imparatul lor este descendentul divin al Zeitei Soarelui - Amaterasu Omikami. Amaterasu, fiind supranumita si "Marea Zeita Stralucitoare a Cerului", era atit de frumoasa, incit zeii au hotarit sa o urce pe Scara Cerului, unde sa ramina pentru totdeauna, iar stralucirea ei solara sa apartina vesnic Pamintului. Din aceste motive, in Japonia a fost indelung practicata adoratia Soarelui. De asemenea, Japonia, fiind denumita de straini si "Tara Soarelui Rasare", a adoptat Soarele ca emblema pentru drapelul national. Nihon, ideogramele care compun cuvintul Japonia, au si semnificatia "radacini solare". Nihongo, limba japoneza, se poate traduce astfel: "limba cu radacini solare". Dincolo de aspectul poetic al acestei denumiri, studiul limbii japoneze este strins legat de cunoasterea culturii si civilizatiei japoneze. Acest site vine in intimpinarea celor ce doresc sa invete limba japoneza ca o componenta a culturii japoneze Limba japoneza este o limba polisilabica, iar asocierea vocalelor cu consoanele face ca Nihongo sa aiba accente melodice. In comparatie cu gramatica romana, gramatica japoneza prezinta urmatoarele caracteristici importante: 1) intr-o propozitie, predicatul se afla intotdeauna la sfirsitul ei; 2) verbele nu au terminatii care sa indice persoana sau numarul; 3) nu exista articol; 4) aceeasi forma pentru substantive se intrebuinteaza atit la singular, cit si la plural; 5) cazul unui pronume sau al unui substantiv este indicat prin intermediul diferitelor particule care se afla dupa pronume, respectiv substantiv; 6) subiectul si complementul se pot omite, daca se subinteleg din text. Limba japoneza este o limba postpozitionala, deoarece particulele se folosesc dupa substantivele pe care le modifica. Exprimarea in limba japoneza este in general concisa, sobra si rezervata.
Scrierea in limba japoneza Limba japoneza foloseste patru sisteme diferite de scriere, ceea ce implica o complexitate deosebita din punct de vedere ortografic. Cele patru sisteme sint römaji (caracterele latine), silabarele fonetice native hiragana, katagana si kanji (caracterele imprumutate de japonezi din limba chineza). Aceste caractere chinezesti, in numar de citeva mii, includ citirea, semnificatia si forma. Silabarele Kana Sistemul cel mai folosit pentru a scrie un text in limba japoneza este Kana. Kana este format din doua silabare fonetice inrudite, hiragana si katagana. Hiragana Hiragana ( hiragana) sint caractere care reprezinta sunete, respectiv silabe. O silaba este in general compusa dintr-o consoana si o vocala, dar sint si situatii cind o singura vocala poate constitui o silaba. Limba japoneza contemporana include cinci vocale si 14 consoane de baza, care alcatuiesc fonemele limbii: vocale: a, i, u, e, o; consoane: k, s, t, n, h, m, y, r, w, g, z, d, b, p. Este foarte important sa se inteleaga ca hiragana si katagana reprezinta silabare si nu un alfabet. De exemplu, un caracter hiragana nu se poate descompune, in componente separate, o consoana si o vocala. Silabele kana de baza sint asezate intr-un tabel (matrice cu cinci linii si zece coloane), denumit uneori si „tabelul celor 50 de sunete” ( gojüon zu sau gojüon hyö – desi el are doar 48 de sunete). Katakana Katakana ( katakana) este, de asemenea, un silabar care reprezinta, cu putine exceptii, acelasi set de sunete ca si hiragana. Spre deosebire de hiragana, care este folosit pentru a scrie cuvinte de origine japoneza, katakana este folosit in principal pentru a reda cuvinte de origine straina, numite gairaigo (gairaigo), a scrie cuvinte onomatopeice, nume straine etc. O alta deosebire intre cele doua silabare este data de folosirea independenta a silabarului katakana, in timp ce caracterele exprimate prin hiragana se alatura in special simbolurilor redate de kanji. Katakana a fost format prin extragerea unei portiuni dintr-un kanji, dar ca si la hiragana, nu a mai pastrat semnificatia initiala. De aceea se face afirmatia ca silabarul katakana este inclus in kanji. Si modul de scriere este diferit. Astfel, in hiragana se scrie mai mult cu linii curbe, iar in katakana cu linii drepte, ceea ce ii confera un aspect angular. Multe silabe katakana sint aproape identice cu caracterele kanji. Ele se disting de acestea prin forma lor mai mica si prin faptul ca silabele katakana se succed. Kanji Istoric Impreuna cu silabarele kana (hiragana si katakana), kanji sint deosebit de importante pentru scrierea japoneza. Kanji, , sint caractere de origine chineza si au fost introduse in Japonia incepind cu secolul al III-lea d.Hr. Acum 5000 de ani, in China a fost creat un sistem de scriere care initial era bazat pe elemente pictografice. Aceasta caracteristica o regasim si la scrierea hieroglifica egipteana, respectiv la scrierea cuneiforma mesopotamiana. Hieroglifele egiptene reprezentau prin picturi sau desene ideea conceptuala pentru fiecare caracter. Caracterele chinezesti, hanzi, desi initial pictografice, au urmat in timp un proces complex de abstractizare a ideilor reprezentate, ajungind in final sa exprime imagini conceptualizate, si nu „desene”. Hanzi aveau si un caracter sacru, deoarece exprimau intrebarile adresate de imparat zeilor si raspunsul acestora. Inscriptionate pe oase de vita si carapace de broasca testoasa, un preot avea misiunea de a gauri oasele, iar cu un fier inrosit, introdus in gaurile respective, producea fisuri. Traiectoriile acestor fisuri confereau inscriptiilor respective forta unui oracol, fiind interpretate ca raspunsuri ale zeilor. Caracterele chinezesti au evoluat catre scopuri administrative si educative, in cadrul societatii. Ele si-au multiplicat functiile si semnificatiile, iar multe dintre punctele si liniile care formau cuvintele si-au schimbat aspectul pentru a corespunde atit necesitatilor caligrafice, cit si cerintelor unei societati complexe. Se impunea astfel o exprimare abstracta, ideatica, dincolo de aspectul vizual, pictografic. Aceasta a fost realizata printr-un proces de sinteza intre „radicali” (caracterele simple) si alte caractere care, avind o anumita valoare fonetica, puteau reda ideea respectiva. Radicalul exprima „categoria” caracterului respectiv, iar caracterul folosit pentru simbolul fonetic reda sunetul cuvintului asfel creat. Majoritatea caracterelelor chinezesti s-au format astfel, in timpul dinastiei T’ang (618-907), fiind inregistrate 26.000 de caractere, iar in timpul dinastiei Ch’ing (1662-1912) numarul lor depasea 42.000. Dincolo de un aspect statistic, cifrele exprima atit posibilitatea de combinare, cit si complexitatea ideogramelor. Deoarece invatarea unui numar atit de mare de caractere este deosebit de dificila, ele sint inregistrate si in dictionare, consemnindu-se astfel o marturie istorica si culturala milenara. Cind cultura chineza s-a raspindit in tarile din apropiere, caracterele chinezesti au inceput sa se foloseasca in Vietnam, Coreea si Japonia. Denumirea veche pentru Vietnam era Annam. In timpul dinastiei Han (202 i.Hr.-220 d.Hr.), Annam a fost sub influenta chineza, hanzi fiind utilizate pentru redactarea documentelor din perioada respectiva.
| |
|