Anamneza iubirii

it's a fic about vampires:D

Capitolul I: Solitudine

Vantul batea foarte puternic si rasuna adanc in vazduh, dar pentru mine era ca si cum ar fi fost mut deoarece imi simteam sufletul atat de gol incat evita orice contact cu “lumea de-afara”. Simteam doar ploaia cum incerca intr-un mod jalnic si inutil sa-mi stearga lacrimile si imi doream atat de mult sa fi reusit… era irevocabil cea mai dureroasa si urata zi din viata mea. Dar… ce viata? Nu crezusem vreodata ca pana in varsta de paisprezece ani(aproape cincisprezece) aveam sa ma simt de parca deja traisem mult prea mult, aveam senzatia ca eram adancita intr-o eterna singuratate. In mana inca tineam buchetul de garoafe ce parea atat de lipsit de viata, exact la fel ca cel care mi-a fot ca un tata, un frate mai mare si cel mai bun prieten, ce zacea sub mormanul negru de pamant din fata mea. Mana in care tineam florile imi tremura si cea in care tineam plicul imi era amortita, imi muscam cu disperare buzele astfel incat lacrimile sa nu mai curga.
Nici un cuvant, nici o soapta nu-si mai avea rostul, se parea ca intreaga natura vorbea in locul meu: picaturile de ploaie se zdrobeau intr-un mod infernal de pamant, iar lumina fulgerului imi contura trasaturile delicate ale chipului, umbrite de o coplesitoare tristete si solitudine. Am facut vreo trei-patru pasi in fata, ma asteptam sa-mi pierd echilibrul, sa cad, sa nu ma mai ridic. Insa spre uimirea mea inca mai eram in picioare, asta pana cand genunchii mei au atins pamantul rece si umed. Mi-am intins mana tremuranda catre mormant si am pus buchetul de garoafe pe acesta. Mirosul ploii le inabusea parfumul si o intrebare imi cutremura neincetat gandul si simtirea: oare cel aflat sub acel morman negricios de pamant le simtea mireasma? Am privit inspre cer, sperand ca acolo se afla el zambindu-mi cald si era ceva ce ma nedumerea: daca nu le simtea mirosul, macar auzea jelirea florilor ce in curand aveau sa se ofileasca?
M-am ridicat cu greu si m-am uitat imprejur. Intotdeauna mi-a fost frica de cimitire, acestea ma inspaimantau pentru ca imi aminteau cat de fragila sunt… o simpla fiinta umana. Dar sentimentul ce mi-l trezeau acum era complet diferit, o nostalgie atipica invaluindu-mi lacrimile cristaline.
Vroiam sa privesc inapoi cu drag, toate acele momente ce mi-au inseninat viata si pe care le-am pastrat cu sfintenie in suflet mi se infatisau inaintea ochilor: amintiri conturate inedit de culori, care acum imi apareau in alb si negru… erau de parca ar fi murit odata cu acel batran avand parul carunt si o privire blanda, surazand angelic.
Mergeam incet catre casa, nu aveam de ce sa ma grabesc, insa tocmai atunci mi-am amintit ca il lasasem pe Nye singur acasa,asa ca am luat-o la fuga avand in vedere faptul ca am lipsit mult timp si ca nici nu i-am dat sa manance.
Am descuiat repede usa si am dat buzna in casa, dupa care am trantit-o incuind-o. Ma tineam de bara scarilor pentru a nu ma impiedica, insa era complet inutil, la fiecare pas ma dezechilibram deoarece nu prea vedeam pe unde calcam, nici macar nu am aprins lumina. Imediat ce am atins clanta usii, am deschis-o cu un zgomot deranjant. Am aprins lumina si in urmatoarea clipa eram pe jos tinand in brate un ghemotoc de puf negru. Acesta ma lingea incontinuu pe fata, dar in cele din urma s-a cocotat inapoi pe patul meu, latrand. I-am pus mancarea in castronel si m-am intins pe pat, desi eram uda leoarca, invelindu-ma cu plapuma sidefie avand ca imprimeuri mai multe roze albastre. Nye s-a asezat langa mine, facand niste ochi de ingeras ce imi faceau lacrimile sa curga siroaie din nou. Ma gandeam ca atata timp cat micutul meu prieten inca traieste, voi sta alaturi de el. Dar viata unui caine nu este lunga, dupa vreo paisprezece ani acesta avea sa moara si odata cu trecerea sa in nefiinta nu mai aveam nici-un motiv sa-mi continui drumul anevoios prin viata. Simteam in privirea catelusului ca acesta ma intelegea si asta imi alina cat de cat durerea, insa acelasi val de o tristete nemarginita imi acapara simtirea si ma facea sa tremur la cel mai mic gand, la cea mai ferice amintire. In cele din urma am inchis ochii, o bezna totala ma invaluise si imi era putin frica, dar simtind respiratia lui Nye aproape de chipul meu m-a linistit, asa ca am adormit.
••••••••••••••••••••••••••�� �•••••••••••••••

Simteam caldura unei maini pe unul dintre obraji, asa ca am deschis alene ochii. Nu vedeam mai nimic, in afara de silueta ce statea in fata mea, pe pat, crucea acesteia de argind iesind in evidenta datorita orbitoarei sale straluciri. Era ca si cum nu mai eram eu, cuvintele iesindu-mi din gura fara a vrea, fara a le gandi:
-Esti al meu? am intrebat incet in timp ce-mi miscam de sus in jos pleoapele, indemnandu-ma sa nu ma las purtata de somn.
Vedeam sclipirea crucei cum se apropia din ce in ce mai mult de fata mea, iar o voce calda imi sopti la ureche:
-Da, sunt numai al tau…
Atunci am inchis ochii linistita, de parca acela era raspunsul pe care il asteptam. O alta soapta ma facu sa tresar, privindu-l intens in ochii sai de-un albastru cristalin, ce emanau o usoara lumina angelica:
-Acum dormi, Ayame…
-Nu vreau sa dorm, simt ca daca voi inchide ochii vei pleca si nu te vei mai intoarce, ca si cum nici nu ai fi venit, i-am raspuns in timp ce o lacrima mi se prelingea delicat pe chip.
I-am simtit privirile ingrijorate si triste, buzele sale atingandu-mi fruntea, dupa care cautandu-mi gura si presandu-le delicat de buzele mele intr-un sarut tandru… si astfel am adormit.
••••••••••••••••••••••••••�� �••••

Primul lucru la care m-am gandit imediat ce m-am trezit a fost visul pe care l-am avut noaptea trecuta, am simtit nevoia sa ma conving ca nu sufeream de o criza sentimentala: credeam ca probabil faptul ca am ramas singura cu Nye m-a deplorat mult, amintindu-mi ca nimeni nu e langa mine sa-mi fie alaturi, asa ca fiinta ingereasca din visul meu era doar o inchipuire a imaginatiei mele "bogate", menita sa-mi aduca alinare. In cele din urma m-am convins: era doar un vis indepartat, o iluzie, dar care parea atat de reala… caldura buzelor ce le-au atins pe ale mele inca imi incalzea sangele, oferindu-mi un sentiment de siguranta si liniste interioara. Am luat plicul udat de ploaia din seara trecuta in mana si l-am deschis incet, de parca as fi vrut sa-l pastrez o eternitate ca amintire a fiintei dragi ce mi-a fost aproape in tot acest timp. Ultimele randuri mi-au ramas adanc intiparite in minte, dar le simteam mai mult ca niste cuvinte goale daca nu aveam in fata acea foaie cu acel scris neingrijit, cu care am fost obisnuita inca din copilarie : “Nu vei fi singura, draga mea copila… el va veni si va avea grija de tine…”. Cuvinte care pentru mine nu aveau nici-un inteles, insa faptul ca bunicul meu le scrisese ma nedumerea, pur si simplu ma intrebam cine era “el”?

astept parerile voastre^__^

Sall si ma bucur ca ai postat un fic! Ficul tau e superb! Nu ai nici o greseala si naratiunea si descrierea sunt minunate! Imi place felul in care scri si te avantajeaza faptul ca scrii la persoana I pentru ca poti descrie mai bine sentimentele fetei! Esti o scriitoare extraordinara! Abea astept continuarea si sper sa o pui cat mai repede! So...
Gambate and Kissu!

Stii ca iti ador ficurile? Nu? Ti-am zis acum
Greseli n-ai, naratiunea si descrierea sunt :X iar dialogul nu e sec.
Eu stiu ce se intampla in next )
Imi place muuult de Nye :X :X :X

So here’s the second chapter... hope you like it ^__^ :

Capitolul II: Nimic nu va mai fi la fel
Partea I: Intrusul

Atâtea schimbãri, chiar prea multe, iar casa mi se pãrea atât de pustie, atât de goalã, parcã aura de bucurie si fericire ce o invãluia înainte a disparut. Priveam gânditoare castronul cu cereale din fata mea si mã jucam cu lingura, invârtind-o plictisitã inãuntrul bolului, in timp ce o parte din lapte cãdea zgomotos pe masa din sticlã. Am oftat, spre deosebire de mine, Nye chiar avea un mare apetit, micutul patruped negru isi mânca cu poftã pedigree-ul. Fiecare înghititurã a sa mã fãcea sã simt golul din stomacul meu din ce in ce mai mult, asa ca m-am ridicat de pe scaunul avand o tapiterie neagra si am urcat alene scarile, indreptandu-ma cu pasi marunti catre camera mea. Aceasta era foarte incapatoare si primitoare, peretii fiind de o nuanta imbietoare de lila, iar tavanul albastru inchis spre negru cu desene reprezentand mai multe stelute argintii. Lustra avea o forma simpla si era violet cu fluturi mici si albi, asortati cu trandafirul alb desenat pe peretele de care era “lipit” patul. Acesta avea asternuturi sidefii, iar pernele dantelate erau purpurii. O armonie de culori plutea in interiorul acelei incaperi, impletindu-se cu mireasma crinilor aurii ce se aflau in vaza de pe biroul din lemn de nuc. Un intreg perete era acoperit in intregime de dulapuri albe si negre, in mijlocul carora se afla o oglinda mare. M-am dus langa dulapuri si l-am deschis pe cel din dreapta oglinzii pentru a-mi lua uniforma.
Uniforma era alcatuita dintr-o fusta cam scurta in carouri albastre si negre, identica cu cravata, o camasa alba si bineinteles un sacou un sacou negru cu emblema prestigiosului liceu “Osacashi”???(WHAT IT MEANS?). Au trecut vreo trei-patru saptamani de cand am inceput clasa a 9-a sau mai bine zis a 9-a B. Ma pot lauda ca fiind una dintre cele mai mici fete la varsta din clasa, desi sunt destul de inalta si bineinteles cred ca sunt printre cele mai bizare si copilaroase. Insa faptul ca ma gandesc la astfel de lucruri in acest mod ma face sa cred ca am inceput sa ma maturizez, dar oare indeajuns de mult incat sa fac fata vietii de una singura? Imi periam parul in timp ce priveam absenta in oglinda, ochii mei infatisau o tristete nespusa si ma gandeam incontinuu cum sa o ascund, insa in final am ajuns la concluzia ca nu imi pasa ce credeau ceilalti despre mine, mai putin prietenele mele: Chrissie, Chloe, Miki si Elle. Mi-am luat ghiozdanul negru cu stelute roz inchis si mi-am pus o pereche de tenesi albi cu acelasi model “instelat” ca rucsacul, dupa care am plecat catre scoala.
Dupa vreo cincisprezece minute am ajuns si m-am oprit in curtea liceului, unde ma asteptau: Miki, Chloe si Chrissie. Odata ce m-au vazut, acestea au alergat catre mine si au inceput:
-Stiu ca iti e greu, dar te poti baza oricand pe noi. Sa nu uiti asta, okay?
-Daca te plictisesti sa stai acasa poti sa vi din cand in cand sa stai la mine. In regula?
-Vom veni zilnic la tine, nu vrem sa te simti singura. Bine?
Eram total miscata, launtric, tineam foarte mult la ele si m-a bucurat mult sa stiu ca acestea imi erau alaturi, asa ca mi-am ascuns lacrimile cat de bine am putut si le-am zambit, dupa care imbratisandu-le pe fiecare.
-Noi mergem in clasa, vi? m-a intrebat Chloe.
-Mai vreau sa mai stau putin afara, dar luati-o inainte! le-am spus privind nostalgic albastrul angelic al cerului.
-Atunci ne vedem inauntru, mi-a spus Miki.
M-am asezat la umbra unui salcam din curtea scolii si am inceput sa ma gandesc… Ma gandeam la lucruri precum: “ce voi face dupa ce voi termina liceul?”, “cum voi reusi sa ma intretin singura pana atunci si cum voi face rost de bani pentru facultate?”, “va trebui sa vand casa?”… priveam mult prea mult in viitor, asa ca am strambat din nas si m-am hotarat sa raman cu picioarele pe pamant si sa ma gandesc la prezent. In acel moment un sentiment atipic de teama m-a cuprins: aveam din nou senzatia ca eram urmarita. Inca de dimineata de cand am iesit din vila simteam ca si cum cineva m-ar fi privit intens si ar fi mers in tot acest timp in urma mea. Am inghitit in sec, probabil ca eram paranoica, cu siguranta ca moartea tatalui meu m-a afectat foarte mult si ca consecinta am ajuns sa-mi pierd mintile si bineinteles sa chiulesc de la ora de geografie. Ramasesem singura in curte, asa ca m-am grabit in clasa cu gandul ca profesoara ma va intelege, doar aceasta a fost la inmormantare si chiar era o batranica de treaba si simpatica. Cand sa intru in liceu am observat ca era cineva in spatele meu, un baiat blond imbracat cam ciudat: o pereche de pantaloni negri si o bluza de aceeasi culoare care ii punea in evidenta muschii ce il faceau sa semene cu un inger de la distanta, insa emana o aura demonica ce ma indemna sa-mi intorc capul inapoi si sa-mi vad de drum. Am urcat oarecum grabita scarile mari pana am ajuns la etajul I unde se afla clasa mea, care din nefericire era chiar cea mai indepartata de trepte. Am auzit o pereche de pasi in urma mea, asa ca m-am uitat in jos pe scari si l-am vazut pe baiatul de mai devreme urcand. Atunci mi-a aparut brusc imaginea lui in minte: il mai vazusem inainte, chiar in acea dimineata cand mergeam catre liceu ma oprisem sa-mi leg sireturile de la tenesi, cand l-am vazut in oglinzile laterale ale unei masini. M-am convins pe mine insami ca totul era in regula, insa mi-am amintit ca atunci cand i-am vazut reflectia de dimineata, acesta nu mergea, ci se oprise odata cu mine. Am luat-o panicata la fuga pe coridor, iar acesta(baiatul) dupa mine. Nu aveam timp sa ajung pana in clasa, ghiozdanul era greu si eram foarte obosita, asa ca imediat ce am ajuns in dreptul usii de la baia fetelor am intrat inauntru si am incuiat usa. Baia era cat de cat mare: cinci oglinzi aflate deasupra unor chiuvete albe acopereau o parte din perete, in timp ce un sir de vreo cinci-sase toalete il acopereau pe celalalt. M-am lipit cu spatele de usa si mi-am dat jos ghiozdanul, punandu-l pe suprafata rece de gresie, asezandu-ma langa acesta. Nu stiam ce sa fac, imi era cam frica… In cele din urma m-am hotarat sa o sun pe Miki, aceasta era singura care nu-si tinea telefonul pe silent in timpul orelor:
-Alo, unde naiba esti, Ay? m-a intrebat soptind, iar ingrijorarea i se citea usor in glas.
-Sunt in baie. Dar de ce vorbesti in soapta? i-am raspuns.
-Pofesoara de geogra’ e in clasa. Vino imediat! mi-a spus.
-Nu pot… se pare ca inca de cand am plecat de-acasa un psihopat m-a urmarit pana in liceu si imediat ce am inceput sa alerg acesta a luat-o la fuga dupa mine… mi-e teama! i-am zis panicata.
-Mai e acolo, adica poti sa-l vezi prin gaura cheii de la usa? mi-a adresat o noua intrebare.
M-am uitat prin aceasta si am ramas socata: acesta inca era acolo, stand lipit de peretele paralel cu baia.
-E in fata usii! i-am spus alarmata.
-Ai cumva vreun spray la tine? m-a intrebat incet.
- Da… mi-am luat unul pentru ora de sport. Dar la ce mi-ar folosi acum?
-Asculta-ma: acopera cu mana emblema firmei de pe spray si scoate-i capacul! mi-a spus din nou soptind.
Am facut intocmai, dupa care i-am spus un scurt “Da” si aceasta a continuat:
-Acum scoate cateva din cartile din ghiozdan si lasa-le in ultima cabina de toaleta, asa iti va fi mai usor sa fugi!
Desi stiam ca nu avea cum sa ma vada, am dat din cap si mi-am scos o parte din manuale si caiete. Nu reuseam sa gandesc lucid in acele momente de panica, insa m-am bucurat ca m-am putut baza pe Miki.
-Acum pregateste-te sa descui usa si sa fugi cat de tare poti catre clasa! Vei vedea ca totul va fi bine, iar in pauza ne vom intoarce cu Chrissie si Chloe dupa carti.
Tineam o mana pe clanta si cealalta pe cheie, amandoua imi tremurau si simteam cum picioarele ma lasau de frica. Am luat o gura mare de aer si mi-am limpezit mintea imaginandu-mi planul pentru a ajunge cu bine si cat mai repede la ora. Parea atat de simplu, insa pesimismul meu complica totul. Am descuiat repede usa si am dat nas in nas cu acel misterios baiat, acesta privindu-ma adanc in ochi. M-am prefacut ca nu l-am observat si am mers grabita catre clasa, insa nu am rezistat si am intors capul sa vad daca ma urmareste. Ei bine, acesta mergea in urma mea in acelasi ritm alert ca si mine. Am luat-o la fuga si acesta dupa mine, insa mi-era atat de teama incat am luat-o pe alta parte si am ajuns intr-o infundatura. M-am oprit la cativa pasi de peretele din capat si m-am intors cu fata catre blond, dand drumul ghiozdanului si lasandu-l sa cada zgomotos pe podea si am intins mana in care tineam spray-ul catre el, tinand degetul aratator pe “tragaci” si spunandu-i:
-Stai departe de mine, am un spray paralizant si am de gand sa-l folosesc daca mai faci vreun pas in fata! i-am spus incercand sa par calma.
Acesta continua sa mearga cu pasi marunti catre mine, desi era la doar vreo patru metri distanta. In cele din urma a ajuns in dreptul meu la numai cativa centimetri de mana in care tineam “periculoasa arma”. I-am zis cu un zambet prefacut pe chipul ce ascundea o teama aproape incontrolabila:
-Te-am avertizat!
Si am apasat pe butonul spray-ului, acesta eliberand un miros dulce de trandafir si levantica, insotit de un scurt “fâs-fâs”. Stiam ca in urmatoarea secunda avea sa se prinda de minciuna mea, asa ca imediat dupa ce am pufait de vreo doua ori din spray, l-am aruncat cu putere in el, nimerindu-i pieptul, dupa care m-am asezat in pozitite de lupta. Tatal meu m-a invatat tehnici de aparare, intotdeauna acesta spunea ca “O fata trebuie sa stie sa-si poarte singura de grija” si in aceasta privinta eram in totalitate de acord cu el. In plus, am vazut o groaza de stiri la TV cu fete care au patit tot felul de lucruri si de cand am auzit prima oara un astfel de caz, m-am hotarat sa nu las vreodata sa mi se intample asa ceva.
-Nu o sa-ti fac nici-un rau, mi-a spus zambind ironic.
Nu intelegeam de ce i se parea amuzant gestul meu, nu e nimic haios in incercarea unei fete de a avea grija de sine insasi, ceea ce m-a facut din nou sa ajung la concluzia ca era cu-adevarat un psihopat. In afara de asta, replica ”Nu o sa-ti fac nici-un rau” e invechita, cel putin asa presupuneam. In acea clipa, baiatul a mai facut un pas in fata. Desi eram cam speriata, in loc sa fug, am incercat sa-i dau un pumn in burta, urmat de un picior “acolo”. Astfel avea sa fie prea ocupat sa se planga de durere, iar eu as fi avut ocazia perfecta de a alerga catre clasa. Insa nimic nu a decurs asa cum as fi vrut eu: mi-a prins pumnul cu mana si mi-a oprit lovitura de picior cu genunchiul sau, intorcandu-ma cu spatele catre el si lipindu-ma de pieptul sau. Si-a infasurat un brat in jurul burtii mele, iar pe celalalt in jurul umerilor. Nu puteam sa scap, insa am inceput sa dau alarmata din picioare incercand sa scap, desi totul era in zadar. Am inghitit in sec si simteam cum lacrimile mi se prelingeau chinuitor pe chip, nu stiam ce sa fac. In acea clipa am regretat ca m-am trezit de dimineata, ca nu le-am insotit de fete in clasa de la inceput, ca nu am ramas inchisa in baie pana la pauza… prea multe regrete intr-un moment atat de aproape de sfarsit.
-Plangi? m-a intrebat ingrijorat baiatul si in acea clipa mi-a dat drumul din stransoarea sa, continuand:
-Imi pare rau, nu am vrut sa te sperii.
Acel moment era perfect pentru a o lua la fuga, dar cand sa fac primul pas din lungul si obositorul drum pana in clasa, acesta mi-a intins o foaie alba in fata si mi-a spus privindu-ma patrunzator in ochi:
-Citeste-o!
Nu stiu ce m-a indemnat sa-i iau foaia din mana si s-o citesc, insa am regretat imediat asta. Acea foaie era de fapt un act semnat de tatal meu in care ii ceda cuiva custodia mea, unui anume “Raiden Itsumo”. Blondul a spart tacerea si mi-a zis:
-Eu sunt Raiden Itsumo, actualul tau tutore.

Capitolul asta e minunat! Greseli de tastare nu ai avut.
descrierea se impina minunat cu naratiunea!
Dialogul nu a fost sec!
Abea astept continuarea si sper sa o pui repede! Bye%Kissu

Sall si ma bucur ca ai postat un fic! Ficul tau e superb! Nu ai nici o greseala si naratiunea si descrierea sunt minunate! Imi place felul in care scri si te avantajeaza faptul ca scrii la persoana I pentru ca poti descrie mai bine sentimentele fetei! Esti o scriitoare extraordinara! Abea astept continuarea si sper sa o pui cat mai repede! So...
Gambate and Kissu!