One And The Same

Bine, pai stiu ca mai am inca doua ficuri, dar ideile ma omoara...mai ales intr-un moment de nelinste sufleteasca ca acesta. Sper sa va placa si astept multe commuri! Lectura Placuta!!!

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul / manga-ul Naruto si nu fac profit pe urma acestor personaje / intamplari.

Capitoulu 1: O noua echipa

Negru. Doar negru. Nu pot vedea nimic altceva decat un negru interminabil, apasator, dureros. Nu stiu unde sunt si de ce ma aflu aici. Nu mi-e frica, stiu foarte bine de ceea ce sunt in stare. Puterile pe care le detin ma sperie si pe mine insumi cateodata. Nu exista decat doua lucruri care ma sperie pe aceasta lume: sa pierd pe cineva drag si... intunericul. Stiu ca este jalnic sa-ti fie frica de intuneric dar.. am sa va spun o mica poveste ca sa intelegeti mai bine.

Acum multa vreme, cam cu vreo zece ani inainte, Orochimaru mi-a omorat familia, mai bine zis tot clanul, clanul Haruno. Clanul Haruno este unul dintre cele mai puternice clanuri, care detine mai multe feluri de chakra, opt feluri. Eu si tatal meu suntem singurii care le detinem pe toate. Chakrele au mai multe culori: alba, neagra, mov, verde, albastra, rosie si galbena, iar eu combinandu-le am reusit sa mai descopar inca patru feluri: gri, turcoaz, portocalie si..una transparenta. Cu cea alba, mov, rosie si roz creez tehnici, sa fac atacurile mai puternice si sa stapanesc aproape orice fel de tehnica, oricat de complicata ar fi. Cu celelalte ma pot apara, crea diferite arme si multe alte lucruri. Insa cu cele create de mine pot invata tehnicile altor clanuri, folosi tehnici interzice si inca cateva lucruri, dar ceea ce o sa vi se para imposibil este ca, cu chakra transparenta pot citi gandurile tuturor oamenilor si vedea prin lucruri, la mile departare. Bine, pai, sa trecem peste asta, unde ramasesem inainte sa incep sa va povestesc despre minunatele mele chakre ? Ah, da... Orochimaru si cum mi-a ucis el familia...pai, s-a intamplat cu mult timp in urma, eu insa imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era o seara linistita in Satul Ascuns Printre Frunze, eu ma plimbam cu mama prin parc, cand deodata suntem atacate. Imi era foarte frica pe atunci. Ochii mei verzi erau invadati din ce in ce mai mult de lacrimi, care curgeau fara incetare, vazand cum acel om crud se indreapta spre mama, bagandu-i o sabie, cam prea ascutita dupa parerea mea, drept in inima. In acel moment, inima mea s-a spart in mii si mii de bucatele, simteam durearea, tremuram, era ingrozitor. Ultimele cuvine alea mamei au fost acele in care mi-a spus sa fug si sa ma ascund, sa supravietuiesc. Am facut ceea ce mi-a spus, m-am ascuns in pamant, putand sa vad cum toti mureau rand, pe rand, neputand sa fac absolut nimic. Era socant, simteam ca si cum muream eu, ca si cum cineva mi-ar fi bagat o mie de sabii si o mie de cutite in inima in acelasi timp, iar in timp ce se invartea una, se invartea din ce in ce mai repede, mi se mai infigeau tot atatea. Era atat de dureros, ca si cum mi-as fi pierdut viata. Statea acolo, pierduta in acel abis de sub pamant. Uciderea intregului meu clan nu durase mult, aproximativ doua ore, doua ore nesfarsite de chin, durere, teama, furie si mult, foarte mult sange. Mai rau nu se putea, cel putin asa credeam eu. Asa a inceput sa-mi fie si mie teama de intuneric, stand in intuneric inghetata de teama, o frica care ma ucide pe dinauntru, care te imobilizeaza si te dezgusta, de nedescris.

Atunci, eram doar o fetita mica, dragalasa si neputincioasa, acum , insa, sunt cea mai puternica ninja din Konoha. Atunci eram vesela tot timpul, stateam cu prietenii, zambeam si multe alte chestii, dar acum nu mai vorbesc cu nimeni, nu am prieteni, stau retrasa, nu mai zambesc deloc, nu mai simt nimic, bine, aproape nimic, mai simt ceva, durere, numai si numai durere. Simt durerea pe care o simteam cand mi-am vazut familia murind, momentul in care mi-am pierdut dragostea, fericirea si in care toata viata mea s-a stins. Dragostea...ce tampenie! Degeaba iubesti pe cineva, oricum vei suferi pe urma, vrand, nevrand, tot vei varsa lacrimi, rauri de lacrimi interminabile, din ce in ce mai amare, mai ucigatoare.
Gandindu-ma asa, la trecut, o lacrima nevinovata cade din ochii mei cristalini si verzi, precum smaraldele. Refuz sa plang! Gata m-am saturat sa-mi amintesc de trecut, este o pierdere de timp! Imi sterg repede lacrima de pe obrazul fin, refuzand sa plang, dupa care imi amintesc ca ma aflu in acel intuneric imposibil de suportat. O teama m-a cuprins imediat. Genunchii imi tremurau din ce in ce mai tare, facandu-ma sa ma dezechilibrez incet. Cadeam, dar nu stiu unde, fara sa-mi dau seama am aterizat pe ceva, nu am simtit nimic, ce ciudat. Lacrimi evadau nebuneste din ochii mei inexpresivi, ne mai gandind limpede. Frica imi controla creierul si deasemenea pusese stapanire pe intreg corpul meu. Simteam cum ma pierd, cum vine sfarsitul si cum mor. Ochii mi se inchideau usor, parca obligandu-ma sa mor. Deodata o lumina puternica apara in fata mea, iar eu vad un om, un om oribil, Orochimaru! Imi deschid imediat ochii, mari, plini de furie si lacrimi. Tremuram mai rau ca inainte, simteam imbinarea dintre teama si furie, nestiind care dintre ele are o cantitate mai mare. Incerc sa ma ridic, dar picioarele mele parca erau de piatra. Nu ma mai puteam misca. Am mai incercat de cateva ori, dar fara rezultat. In acel moment Orochimaru vine spre mine spunandu-mi cu scarba in glas:

- Sakura Haruno! Singura supravietuitoare a clanului Haruno! Ne intalnim in sfarsit! Acum te voi ucide si voi fi cel mai puternic ninja! dupa care incepe sa rada malefic.

Ma uitam dezgustata la el, nestiind ce ar trebui sa fac. Incercam din rasputeri sa ma misc dar nu reuseam. El se apropia de mine, avanand pe fata un zambet pervers. Doamne, ce avea de gand!? Eram atat de speriata, pentru prima data in viata mea, de cand am ramas singura, imi este frica si nu stiu ce sa fac, nu mi s-a mai intamplat asta niciodata! Este un sentiment atat de ciudat. Dar stai! Eu nu imi permint asa ceva, doar eu sunt Sakura Haruno! Cred ca am uitat ceva, sa ma prezint, cat de ametita sunt si eu, se vede ca nu sunt in apele mele, adica sunt eu uituca, dar nici chiar asa...cred. Pai, o sa ma prezint acum, cu putina intarziere, dar...asta e. Ma numesc Sakura Haruno, am treisprezece ani, parul roz, precum florile de cires...mda, stiu, ce tampeni de culoare, urasc rozul! Am ochii verzi ca smaraldele si...cred ca restul v-am mai spus. Bine, asta nu e important, deci unde ramasesem? Ah, da, cum eram eu pierduta si incapabila de ceva. Pentru un moment mi-am inchis ochii, incercand sa-mi gasesc sfarsitul, care se pare ca ma evita. Fara sa-mi dau seama, timp de cateva secunde, uitasem sa respir, dupa care imi deschid ochii si il zaresc pe scarbosul de Orochimaru. Acum respiram greu si zgomotos, ca si cum as fi alergat cativa kilometrii fara oprire. El se uita la mine nedumerit, dar cu acelasi zambet pervers si stupid pe fata! Bine, deja ma enerva! Imi venea sa-l iau la pumni, dar nu o pot face. Se apropia de mine din ce in ce mai repede, acum fiind la doar cativa centimetrii de mine, mai exact de fata mea. Deschide gura si isi scoate limba lunga si scarboasa. Ma facea sa vomit si a-si fi facut-o cu cea mai mare placere, exact pe fata lui. Ma intreb ce are de gand...Isi indreapta limba spre fata mea, incepand sa ma linga. Devenea din ce in ce mai scarbos! Cand ma gandeam ca acum eram plina de saliva demonului acesta si nu puteam face nimic, absolut nimic! Yuck!

Chiar in momentul cand vroia sa-mi spuna ceva, un zgomot ciudat, totodata cunoscut mie. Era alarma de la ceas! Dintr-o data, acel negru nu se mai vedea, Orochimaru dispare iar eu ma puteam misca, constatand ca ma aflam pe un pat moale si calduros. Doamne, cat noroc! A fost doar un vis, mai bine zis un cosmar! Cel mai ingrozitor cosmar posibil! Incerc sa-mi deschid ochii, cu o oarecare lene in ploape. Cu greu ii deschid, clipesc de cateva ori, dupa care ma ridic, defapt sar, din pat si ma duc pe balcan.

Era dimineata. O dimineata frumoasa si calduroasa de vara. Iau o gura mare de aer si ma uit la cer. Imi amintesc ca azi ar trebui sa fie o zi importanta. Se vor alege echipele...pff... urasc asta! De ce as vrea sa am eu o echipa ? M-ar incetini cu siguranta...dar n-am ce face. Am oftat lung dupa care m-am dus spre baie sa ma pregatesc. In mai putin de cinci minute am iesit si m-am dus la dulap, pentru a-mi lua niste haine. M-am imbracat ca de obicei, simplu, intr-un kimono format dintr-un maieu roz si o fustita scurta alba spre roz, iar sub ea aveam niste egari scurti, negri. Era comod. Probabil va intrebati de ce port atata roz avand in vedere ca il urasc? Ei bine, sincer, nici eu nu stiu. In picioare imi iau niste cizme ninja, negre si plec spre scoala. Neavand chef sa merg, am disparut printr-un nor de fum. In mai putin de o secunda, ma aflam in curtea scolii, un loc plin de adolescenti agitati si vorbareti. Ma indrept spre o banca, de langa un cires care emana un miros divin, dar chiar cand am vrut sa ma asez, vine un profesor si ne spune sa ne adunam toti intr-o clasa mare si plictisitoare care semana cu laboratorul de istorie a lui Iruka-Sensei, fostul meu profesor. Ma asez intr-o banca fara sa-mi pese care, dar cred ca era a treia de pe mijloc. Langa mine se aseaza doi blonzi cu ochii albastrii pe nume Ino si Naruto. M-au salutat dar mie nu mi-a pasat si i-am ignorat total. In cateva minute a intrat si senseiul care era chiar Iruka. Incepuse sa zica echipele si senseii lor, timp in care eu muream de plictiseala, pana cand aude numele meu:

- Echipa sapte: Sakura Haruno, Naruto Uzumaki si Sasuke Uchiha, iar senseiul vostru va fi... Kakashi Hatake! dupa asta, ne-a spus ca ne putem duce sa ne intalnim cu senseiul in curtea scolii.

Ma intreb cine este acest Sasuke...nu cred ca il stiu, sau poate ca da, dar nu-mi pasa oricum de el. Ies prima din clasa, fara sa-i spun nimic lui Iruka, care se uita la mine zambind triumfator si balbaind ceva de genul "Ce mare te-ai facut Sakura...si ce te-ai mai schimbat...". In fata mea apare...


Melodia Ficului:
https://www.youtube.com/watch?v=-H_9hTw4Yvc